Croissant la cafea? În cafenelele din București croissantul este mai scump decât în restaurantele din Paris. La Maison d’Isabelle, unde sunt printre cele mai bune croissante din Paris, un croissant costa 1,2 euro, adică 6 lei, mai puțin decât la București
Croissantul cu unt, o delicatesă franțuzească apreciată în întreaga lume, a câștigat popularitate și în rândul bucureștenilor, astfel că și-a făcut loc în majoritatea vitrinelor cafenelelor.
♦ În 90% din cazuri, croissantul cu unt din cafenelele din România provine din aluat congelat, iar prețul pe bucată, de la producător, este 1,5-2 lei ♦ La vânzare, în cafenea, croissantul costă între 8 și 14 lei.
Croissantul cu unt, o delicatesă franțuzească apreciată în întreaga lume, a câștigat popularitate și în rândul bucureștenilor, astfel că și-a făcut loc în majoritatea vitrinelor cafenelelor. Cererea crescută a condus la prețuri mai mari ale acestui produs, mai ales în ultimul an, care în unele locații din Capitala se vinde cu 14 lei, preț similar cu cel din restaurantele pariziene.
„Sunt un fan înrăit al croissantului cu unt, așa că ori de câte ori am ocazia, îl cumpăr. Am fost recent la Paris și, ca de fiecare dată, am mers să îmi cumpăr unul de la Maison d’Isabelle, un local care în 2018 a primit premiul pentru cel mai bun croissant cu unt din oraș. Merg acolo de fiecare dată când ajung în Paris și ce mă surprinde iar și iar – dincolo de gust – e prețul. Spre exemplu, în vara lui 2023, un croissant costă 1,2 euro (6 lei), la fel sau chiar mai puțin decât în București. Și acest loc nu este excepția în Paris“, povestește Cristina, o împătimită de călătorii.
-
„Nu înlocuiește, ci complementează”. Domeniul în care AI-ul spune „prezent” pentru că 50% din muncă e repetitivă VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026
-
Viitorul dezvoltării rezidențiale stă în comunitățiBusiness Construct · 15 noiembrie 2026
-
De la instrument la coleg de echipă: Cum ajung agenții AI să se „angajeze” în companii VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026