CSALB: Clientii au înțeles că este necesară o soluționare mai rapidă a diferendelor pe care le au cu băncile, mai ales dacă problemele lor au ajuns în instanță
Băncile trebuie să demonstreze, pentru toate tipurile de credite, că au încercat restructurarea datoriilor care înregistrează întârzieri la plată mai mari de 90 de zile, înainte de a aplica măsuri de executare silită, spun reprezentantii Centrului de Soluționare Alternativă a…
Băncile trebuie să demonstreze, pentru toate tipurile de credite, că au încercat restructurarea datoriilor care înregistrează întârzieri la plată mai mari de 90 de zile, înainte de a aplica măsuri de executare silită, spun reprezentantii Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor din domeniul Bancar (CSALB).
Măsurile de restructurare, incluse în ordonanța de urgență nr.15 adoptată în acest an, trebuie să țină cont de situația consumatorului și să includă refinanțare, amânare sau suspendare a plății ratelor, schimbarea ratei dobânzii, conversii valutare sau iertare parțială de datorie.
„Cu siguranță că va exista o mai mare deschidere spre așezarea părților la masa negocierii, înainte de a ajunge la o situație conflictuală. Oamenii au înțeles că este necesară o soluționare mai rapidă a diferendelor pe care le au cu băncile, mai ales dacă problemele lor au ajuns în instanță. Din păcate, sistemul juridic nu permite o soluționare a acestor cazuri într-un termen mai scurt de 12-24 de luni. Timpul mediu de soluționare în cadrul CSALB este de 25 de zile”, a declarat Mircea Stroe, conciliator CSALB.
-
Turbomecanica își crește profitul cu 81% în primele nouă luni, la 7,8 mil. lei, dar raportează venituri totale în scădere, sub cele bugetate. Rezultatul net mai mare vine pe fondul cheltuielilor mai mici: compania a renunțat la 130 de angajați în ultimul anBurse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026
-
Bursă. Ziarul Financiar a făcut pe baza informațiilor publice o radiografie a proiectului Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic în plină derulare din România, care va dubla din 2027 producția de gaze a României. Focusul a fost mai ales pe partea de contractare. Ce se știe în acest moment?Burse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026
-
Pană globală la Microsoft: Outlook, Teams și Copilot au căzut, afectând companii și instituții guvernamentale din întreaga lume. Peste 130.000 de utilizatori au raportat problemeEveniment · 13 noiembrie 2026