Versiunea completă
Banci-Asigurari

Cu o Fed care a declarat război inflației și cu noi incertitudini economice la orizont, viața băncilor centrale est-europene a devenit brusc mai complicată. Dobânzile nu le pot duce decât în sus

Deprecierile aducătoare de inflație din ultimele luni ale monedelor est-europene s-au produs pe fundalul întăririi dolarului. Decizia președintelui Rezervei Federale americane (Fed) de a recataloga presiunile inflaționiste din cea mai mare economie a lumii drept de durată în loc de…

Bogdan Cojocaru · 1 decembrie 2021 · 1 min de citit

Deprecierile aducătoare de inflație din ultimele luni ale monedelor est-europene s-au produs pe fundalul întăririi dolarului. Decizia președintelui Rezervei Federale americane (Fed) de a recataloga presiunile inflaționiste din cea mai mare economie a lumii drept de durată în loc de doar trecătoare va accentua această forță. Fed va accelera înăsprirea politicii monetare pentru a domoli creșterea prețurilor, iar pentru băncile centrale est-europene politica monetară nu poate avea decât o direcție: dobânzi din ce în ce mai mari.

Băncile centrale ale Ungariei și Poloniei au trimis semnale puternice că aceasta va fi direcția.

Banca centrală a Ungariei majorează deja din vară principala dobândă de referință, fiind prima din UE care a făcut acest lucru de când a izbucnit pandemia, iar zilele trecute a ridicat pe neașteptate o altă dobândă de referință, pentru depozite, pentru a patra oară în ultimele două săptămâni.

Citește și