Versiunea completă
Business Construct

Cu ochii pe achiziții. Producătorul de profiluri PVC Klass Coating System din Vâlcea: Avem în plan și achiziții de companii pentru că ne dorim să creștem românește

Gabi Ene, director general și administrator al Klass Coating System, producător de profiluri PVC, spune că trimite profilurile din PVC atât pe piața din România, cât și în Moldova, Bulgaria și Serbia, iar produse finite, adică uși și ferestre din PVC, oriunde în lume prin intermediul partenerilor, ajungând inclusiv în Mexic.

Vali Pencu · 23 noiembrie 2023 · 1 min de citit

Gabi Ene, director general și administrator al Klass Coating System, producător de profiluri PVC, spune că trimite profilurile din PVC atât pe piața din România, cât și în Moldova, Bulgaria și Serbia, iar produse finite, adică uși și ferestre din PVC, oriunde în lume prin intermediul partenerilor, ajungând inclusiv în Mexic.

„Există o presiune foarte mare a fondurilor de investiții, a companiilor străine, de a acapara industria românească. Noi suntem pe locul doi sau pe locul trei în topul producătorilor de profiluri PVC și mă bat cu grupuri precum Gealan, Veka, Rehau. (…) Avem în plan și achiziții de companii pentru că ne dorim să creștem românește“, a spus antreprenorul, care conduce un grup cu afaceri de 25 mil. euro, în cadrul conferinței ZF/BRD – Tu ești viitorul în business.

El adaugă că este loc pe piață, însă problema este adusă de modificările fiscale.

Citește și