Cu șoselele în buzunare. Topul celor mai mari constructori
Reluarea proiectelor de infrastructură și-a pus amprenta și asupra constructorilor de pe piața locală, care au reușit, în cea mai mare parte a cazurilor, să-și majoreze businessul anul trecut. Greii construcțiilor nu sunt însă prea optimiști pentru anul 2012.
Cei mai mari 15 constructori de pe piața locală au avut anul trecut afaceri cumulate de aproape două miliarde de euro, echivalentul a circa o cincime din întregul sector românesc al construcțiilor, relevă o analiză a BUSINESS Magazin pe baza informațiilor de la Ministerul Finanțelor și a celor oferite de companii.
Cea mai mare parte a jucătorilor de pe piața construcțiilor, fie ei cu acționariat autohton sau străin, au reușit anul trecut să-și majoreze ușor afacerile, fapt demonstrat și de avansul, ce-i drept timid, al pieței construcțiilor de anul trecut, până la circa 9,3 miliarde de euro. Reluarea unor lucrări de infrastructură în 2011 i-a ajutat pe cea mai mare parte a acestora să revină pe plus.
-
Brokerul de asigurări Millenium Insurance Broker a raportat la nouă luni un profit net de 2,5 mil. lei, cu 68,2% mai mare, pe fondul avansului de 29,8% al primelor intermediateBurse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026
-
Transilvania Investments și-a schimbat portofoliul în trimestrul al treilea: a cumpărat acțiuni Digi, Banca Transilvania și ETF-uri, a vândut BRD și OMV Petrom și a răscumpărat 159 mil. de acțiuni propriiBurse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026
-
Aeroporturi București pregătește cumpărarea pachetului de 20% deținut de Fondul Proprietatea, evaluat la 300 mil. euro. Selecția consultanților s-a încheiat în octombrie, dar FP spune că nu există încă detalii despre momentul și structura tranzacțieiBurse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026