Cum a aflat lumea că gunoi egal bani
Pe la sfârșitul anului trecut câțiva parlamentari au găsit într-un sertar un proiect de lege din 2010 care își propunea să actualizeze legea salubrizării localităților. Cu o celeritate necaracteristică legiuitorului, proiectul, într-o formă total diferită de cea a inițiatorului, a ajuns în dezbaterea Parlamentului și a fost adoptat. Atunci a început scandalul.

Câteva articole ambigue din lege au fost interpretate ca dând mai multă putere unui grup care deja o avea, anume companiile de salubritate, ale căror camioane patrulează străzile orașelor zi de zi, lună de lună, an de an – în unele cazuri chiar de 25 de ani. De cealaltă parte erau jucătorii mai mici din colectarea deșeurilor, care se temeau că vor fi scoși din piață; la mijloc – industria de reciclare, speriată că un monopol al celor din salubritate le-ar crește costul cu materia primă.
-
Zelenski dezvăluie o posibilă ofertă a SUA: Ucraina ar putea intra în NATO dacă renunță la Donbas. Președintele ucrainean spune că populația va decideEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Haosul pe aeroporturile din SUA continuă: Peste 8.000 de zboruri anulate după blocarea traficului aerian. Milioane de pasageri riscă să fie afectați și în weekendEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Primul gaz din Neptun Deep vine în prima jumătate a lui 2027. Ce se știe despre cine îl cumpără și cât rămâne în RomâniaEnergie · 14 noiembrie 2026