Cum ar putea evolua Bursa în octombrie? Alin Brendea, Prime Transaction: Posibil să fie o lună de stabilizare, susținută poate și de evoluțiile bune de pe piețele externe
După trei trimestre în care Bursa de la București s-a apreciat cu 14,6% prin prisma BET, luna octombrie ar putea aduce un nivel mai ridicat de stabilitate decât precedentele două luni, care au adus o scădere de peste 7% indicelui…
După trei trimestre în care Bursa de la București s-a apreciat cu 14,6% prin prisma BET, luna octombrie ar putea aduce un nivel mai ridicat de stabilitate decât precedentele două luni, care au adus o scădere de peste 7% indicelui de referință, spune Alin Brendea, analist bursier în cadrul casei de brokeraj Prime Transaction, invitat la emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi.
„Probabil că putem să vedem o ușoară scădere, dar mă gândesc că ar putea fi totuși o lună de stabilizare a pieței locale. E posibil să se creeze un nivel de suport pentru evoluții pozitive spre finalul anului, atunci când discuțiile și strategiile privind dividendele pe care companiile le vor acorda din profitul acestui an vor deveni mai vocale”, consideră el.
Chiar și în contextul volatilității din august și septembrie, doar 6 din 20 de emitenți din structura BET s-au aflat în teritoriu negativ în primele nouă luni din an, în timp ce valorile de piață a 11 companii au depășit performanța afișată de indice în respectiva perioadă.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026