Cum putem decarboniza sistemul alimentar global?
Populația globală a depășit 8 miliarde de oameni în 2022 și, întrucât va continua să crească, sistemul alimentar global va trebui să furnizeze cu 50% mai multe alimente până în anul 2050.
Populația globală a depășit 8 miliarde de oameni în 2022 și, întrucât va continua să crească, sistemul alimentar global va trebui să furnizeze cu 50% mai multe alimente până în anul 2050.
Astăzi, însă, acest sistem contribuie la peste 25% din emisiile de CO2, 44% din emisiile de metan și, respectiv, 80% din emisiile de azot la nivel global. În același timp, sistemul alimentar generează 12% din PIB-ul global și peste 40% dintre locurile de muncă la nivel global, având însă potențialul de a deveni net pozitiv și de a crea astfel un beneficiu financiar de 4 trilioane de dolari, conform studiilor Deloitte, respectiv de a contribui la rezolvarea unei treimi din problemele climatice globale. Un sistem alimentar net pozitiv ne va ajuta, de asemenea, să dăm înapoi mai mult decât luăm din sistemul nostru alimentar planetar, făcând lucrurile mai bune decât
le-am găsit.
Decarbonizarea agriculturii și a lanțurilor de aprovizionare cu alimente este însă un proces complex, cu mulți factori de luat în considerare, cum ar fi reglementările locale, schimbările climatice, presiunea societății și factorii de mediu. Apoi, nu există o soluție aplicabilă tuturor jucătorilor din sistemul alimentar și sunt mai multe aspecte care trebuie gestionate cu atenție. De exemplu, în majoritatea cazurilor, modelele actuale de producție și aprovizionare cu alimente au fost concepute pentru a fi extrem de eficiente; prin reducerea emisiilor de carbon, s-ar putea genera deficiențe și costuri mai mari. De asemenea, adoptarea unor practici agricole alternative, cum ar fi agricultura regenerativă sau utilizarea redusă a pesticidelor, va conduce în mod probabil la randamente mai mici pentru agricultori. Nu în ultimul rând, costurile transformării sistemului alimentar nu pot fi de obicei transmise mai jos pe lanțul valoric, deoarece consumatorii nu doresc sau nu pot plăti prețuri mai mari.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026