Cum se vede pe câmp cel mai bun an agricol
Anul agricol 2021 a fost cel mai bun pentru agricultură, producția de cereale de aproape 30 de milioane de tone fiind istorică pentru România. Bucuria fermierilor a fost cu atât mai mare cu cât venea după un an extrem de…
Anul agricol 2021 a fost cel mai bun pentru agricultură, producția de cereale de aproape 30 de milioane de tone fiind istorică pentru România. Bucuria fermierilor a fost cu atât mai mare cu cât venea după un an extrem de secetos, cum a fost 2020, care a afectat 2,4 milioane de hectare, adică aproximativ jumătate din suprafața cultivată cu cereale.
Apoi, anul 2022 a adus din nou secetă, dar și o presiune generată de afluxul de marfă din Ucraina (țară încă aflată în război), care a venit pe coridorul de tranzit. Astfel, capacitățile de depozitare a cerealelor au fost un real ajutor pentru fermierii care n-au putut să vândă marfa imediat după recoltare sau mai târziu, din cauza logisticii, transportului și infrastructurii suprasolicitate. Acum, în apropierea campaniei de recoltare, fermierii își fac din nou griji pentru logistică, mai ales că anul agricol este promițător, iar estimările prevăd o producție de cereale de 25 de milioane de tone, motiv pentru care spațiile de depozitare sunt o necesitate.
„Durerea noastră e că vine campania de recoltare a cerealelor și ar fi trebuit să continuăm să apăsăm pedala pe investiții în spații de depozitare, dar după ce toată lumea care a stocat s-a înțepat anul trecut, efectiv (prețurile cerealelor au scăzut după campania de recoltare – n. red.), nici nu mai poți să deschizi gura și să spui: faceți-vă spații de stocare că veți avea nevoie de ele. Cum să-ți faci spații de stocare când cei care au vândut în campanie au avut prețuri cu 70% mai mari decât cei care au ținut marfa? E corect, dar s-ar putea să fim nevoiți să o ținem din cauza logisticii”, a spus Dragoș Costin Telehuz, secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026