Cum stă România pe harta pădurilor Europei
Suprafața fondului forestier din România este de aproximativ 6,6 milioane de hectare, acoperind circa 27% din suprafața întregii țări, valori care plasează țara noastră pe locul 13 în Europa ca volum de păduri, dar doar pe poziția 26 ca pondere a domeniului forestier în teritoriul național, potrivit unei analize a Business Construct pe baza datelor de la Euromonitor, Institutul Național de Statis…
Aproape jumătate din fondul forestier, respectiv 3,2 milioane de hectare, se află în proprietatea publică a statului, iar diferența este reprezentată de proprietatea privată a statului și de ceea ce dețin proprietarii individuali. Practic, proprietatea publică a statului s-a înjumătățit după 1990 (la acea vreme statul deținea 6,3 milioane de hectare), ca urmare a procesului de retrocedări care încă nu s-a terminat.
Date ale Eurostat arată că în intervalul 2000 – 2010 statul român a înregistrat cea mai importantă pierdere de fond forestier din Europa. În România și în alte nouă țări sectorul public a ieșit pe minus la acest capitol, în timp ce sectorul public din state precum Bulgaria sau Spania a continuat să câștige păduri.
În statistica românească, fondul forestier include atât pădurile, terenurile destinate împăduririi, cât și iazurile sau albiile pâraielor. În ultimii ani, statistica și-a lărgit sfera terenurilor pe care le consideră ca făcând parte din fondul forestier și astfel s-a obținut o creștere a fondului forestier.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026