Versiunea completă
Prima pagina

Cum va arăta piața de telecom cu 3 jucători mari în loc de 5

Integrarea UPC de către Vodafone și achiziția companiilor din grupul Telekom de către Orange și RCS&RDS ar deschide calea spre o luptă între cei trei giganți în 5G și oferte fix-mobil.

Mirela Turlan · 2 iulie 2019 · 2 min de citit

Achiziția diviziei fixe a Telekom de către Orange – li­de­rul pieței de telefonie mobilă – și a diviziei de comu­nicații mo­bile de către RCS&RDS – compania de cablu care do­mi­nă piețele de televiziune și net fix, cel mai probabil sce­na­riu după care se va consuma exitul grupului german Deutsche Telekom din România, ar duce, alături de tran­zacția Vodafone / UPC la formarea a trei mari grupuri care se vor putea concura puternic între ele în dezvoltarea tehnologiei 5G, dar și pe noul teren de luptă din industrie: pachetele de servicii fix-mobil.

Orange ar câștiga accesul dorit la segmentul fix și ar de­veni un jucător semnificativ pe piața de servicii TV cu aproape 2 milioane de clienți cu afaceri care ar putea ajunge la 1,8 mld. euro anual, dar având de rezolvat problemele rămase în urma indeciziei fostelor echipe de conducere ale Romtelecom / Telekom Fix de a trece de la cupru la fibră optică.

RCS&RDS / Digi ar ajunge la un număr de aproximativ 8 milioane de clienți pe telefonie mobilă și ar avea acces la un spectru radio și o rețea care i-ar permite companiei să atace și mai dur, de pe o poziție mai bună Orange și Vodafone.

Citește și