Cursul valutar a rămas tot stabil, sub 5,1 lei/euro, în pofida turbulențelor externe generate de războiul din Iran, iar Robor la 3 luni a făcut un pas în spate, sub 5,9%, după saltul de miercuri
Cursul valutar a rămas stabil și ieri, în pofida turbulențelor de pe piețele financiare internaționale pe fondul războiului din Iran, iar Robor la 3 luni a scăzut sub 5,9%, după ce miercuri făcuse un salt până la 5,94%, de la 5,76% marți, conform datelor BNR.
Cursul valutar a rămas stabil și ieri, în pofida turbulențelor de pe piețele financiare internaționale pe fondul războiului din Iran, iar Robor la 3 luni a scăzut sub 5,9%, după ce miercuri făcuse un salt până la 5,94%, de la 5,76% marți, conform datelor BNR. Banca centrală a afișat ieri un curs de 5,0937 lei/euro, în ușoară scădere față de 5,0959 lei/euro cu o zi înainte. Dolarul american era cotat ieri la 4,3883 lei, de la 4,3800 lei miercuri. Banca Națională este foarte atentă la stabilitatea monedei naționale și intervine uneori pe piață pentru a menține cursul. În ceea ce privește indicele ROBOR la 3 luni, utilizat la calculul dobânzilor variabile pentru creditele în lei contractate de populație înainte de luna mai 2019, precum și pentru creditele curente ale companiilor în lei, acesta a făcut ieri un pas în spate, coborând la 5,89%, de la 5,94% miercuri, când a marcat cel mai ridicat nivel de la mijlocul lunii ianuarie. Indicele a intrat în 2026 la nivelul de 6,14% și a continuat în ianuarie și februarie trendul descendent început spre finalul anului trecut. BNR a menținut în ianuarie și februarie 2026 constantă dobânda-cheie, la 6,5%, iar piața interbancară a beneficiat de surplus de lichiditate. În ceea ce privește ROBOR la 6 luni, utilizat la calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, acesta era cotat ieri la 5,91%, în scădere de la 5,96% miercuri, iar ROBOR la 12 luni a scăzut la 5,98%, de la 6,02% în ziua procedentă.
-
Viitorul dezvoltării rezidențiale stă în comunitățiBusiness Construct · 15 noiembrie 2026
-
Cine este Andrei Avădănei, CEO al Bit Sentinel, o companie de cybersecurity: ”Viitorul nostru depinde de cât de repede transformăm curiozitatea tinerilor în competențe tehnice reale”Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Dragoș Damian, Terapia Cluj: Nicușor Dan, un link și o poză care arată ce înseamnă să ai o strategie de diplomație economică. Cu o strategie de diplomație economică vom avea creștere în fiecare trimestru, nu numai în T3 – apropo, în T3 nu am avut GuvernOpinii · 15 noiembrie 2026