Cushman & Wakefield Echinox: Companiile din București cheltuie, în medie, 943 euro pentru amenajarea unui metru pătrat de spațiu de lucru, cu 32% sub nivelul din Varșovia sau Praga, și cu 25% peste cel din Sofia
Bucureștiul bifează printre cele mai reduse costuri din Europa Centrală și de Est atunci când vine vorba de amenajarea spațiilor de birouri. Deși acestea au continuat să crească cu 15-20% în ultimul an, totuși media de 943 euro/mp (hard costs…
Bucureștiul bifează printre cele mai reduse costuri din Europa Centrală și de Est atunci când vine vorba de amenajarea spațiilor de birouri. Deși acestea au continuat să crească cu 15-20% în ultimul an, totuși media de 943 euro/mp (hard costs plus soft costs) se situează cu 32% sub nivelul înregistrat în Varșovia sau Praga, și cu 25% peste cel din Sofia, cea mai ieftină capitală din regiune, arată datele companiei de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.
”Chiar dacă în ultimul an prețul materiilor prime brute nu au mai avut creșteri semnificative, produsele finite care implică cheltuielile cu forța de muncă, cu utilitățile, cu transportul au continuat să se scumpească. Cel mai mare impact asupra costurilor de amenajare a spațiilor de birouri l-au avut costul cu forța de muncă – în condițiile în care în România vorbim anul trecut de o creștere a salariului mediu net cu peste 15% – și costurile cu materialele și echipamentele necesare. Un element important îl reprezintă și cheltuielile necesare pentru implementarea standardelor ESG, o preocupare din ce în ce mai des întâlnită din partea chiriașilor ”, explică Andrei Ianculescu, head of project management Cushman & Wakefield Echinox.
Atfel, în funcție de complexitatea proiectului, a materialelor și a soluțiilor utilizate, dar și a sistemelor tehnice și de securitate implementate, bugetele totale pot varia de la circa 700 de euro/metru pătrat până la peste 1.400 de euro/metru pătrat. Costurile cu lucrările de fit-out arhitectura și instalațiile (51%) și cu mobilierul (circa 30%) reprezintă cea mai mare pondere în costul total și au fost impactate cel mai mult de creșterea prețurilor. Sistemele audio-video si tehnologia de IT, precum și serviciile de project management și proiectare reprezintă celelalte componente ale costurilor totale pentru amenajarea spațiilor de birouri.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026