Versiunea completă
Banci-Asigurari

Dacă guvernul Ponta reduce CAS în octombrie, la cine rămân banii?

Decizia guvernului Ponta de a reduce CAS cu cinci puncte procentuale la angajatori (de la 20,8% la 15,8% din salariul brut al angajatului), începând cu 1 octombrie, a pus FMI în situația să plece fără semnarea unei noi scrisori de intenție cu Guvernul și fără organizarea obișnuitei conferințe de presă în care anunța concluziile vizitei de evaluare.

Mirela Turlan · 15 iunie 2014 · 2 min de citit

Decizia guvernului Ponta de a reduce CAS cu cinci puncte procentuale la angajatori (de la 20,8% la 15,8% din salariul brut al angajatului), începând cu 1 octombrie, a pus FMI în situația să plece fără semnarea unei noi scrisori de intenție cu Guvernul și fără organizarea obișnuitei conferințe de presă în care anunța concluziile vizitei de evaluare.

Guvernul își permite să nu aibă binecuvântarea FMI pentru că România nu are o problemă să își finanțeze deficitul și datoria de pe piața financiară privată la costuri în scădere și nu se mai bazează pe banii organismelor finanicare internaționale. Pare un „déjù vu“ având în vedere și episodul de la sfârșitul anului trecut când reprezentanții Fondului plecau fără finalizarea primei evaluări a celui de-al treilea acord stand-by. Atunci neînțelegerile aveau în prim-plan acciza de 7 eurocenți la carburanți. Semn că fiscalitatea a fost și continuă să rămână „mărul discordiei“ dintre autoritățile române și FMI având în vedere și gradul scăzut de colectare a veniturilor bugetare.

Misiunea FMI a transmis acum, la plecare, mesajul că „au rămas unele probleme nerezolvate“, iar discuțiile cu autoritățile române vor continua de la sediul Fon­dului din Washington. Niciun cuvânt despre momentul în care misiunea Fondului ar putea să revină la Bu­curești. Rămâne o vară la mijloc, perioadă în care vom afla dacă premierul Victor Ponta va candida sau nu la alegerile prezidențiale, ceea ce înseamnă că tăierea CAS înainte de votul pentru Cotroceni va fi un punct important în campanie. Plus că BNR va avea o nouă conducere, chiar dacă pe fond este aceeași.

Citește și