Dacia continuă să scadă în Franța, dar crește în Spania
Înmatriculările de autoturisme Dacia pe piața franceză au înregistrat un declin de aproape 30% în primele patru luni ale acestui an față de perioada similară a anului trecut, potrivit statisticilor Comitetului Constructorilor Francezi de Automobile (CCFA), la aproape 24.700 de unități.
Înmatriculările de autoturisme Dacia pe piața franceză au înregistrat un declin de aproape 30% în primele patru luni ale acestui an față de perioada similară a anului trecut, potrivit statisticilor Comitetului Constructorilor Francezi de Automobile (CCFA), la aproape 24.700 de unități. În intervalul ianuarie-aprilie declinul Dacia l-a depășit pe cel al Renault care a scăzut cu “numai” 26%. Astfel, în total, vânzările grupului Renault au scăzut cu 26,2% în Franța, declinul fiind accelerat de Dacia și nu “temperat” cum a fost cazul anilor trecuți.
Declinul accentuat al mărcii vine în contextul în care la nivelul lunii aprilie înmatriculările au scăzut cu peste 18% față de perioada similară a anului trecut, la 6.500 de mașini.
Scăderea de pe piața franceză, cea mai mare a Dacia, vine în contextul în care în perioada imediat următoare constructorul auto va demara livrările noului monovolum Lodgy, cel de-al șaptelea model din gamă, dar și primul care va fi asamblat exclusiv la uzina din Tanger, Maroc. Dacă în România mașinile de familie reprezintă o nișă cu volum redus, în Franța se vând anual zeci de mii de astfel de mașini. Spre exemplu, în primele patru luni ale acestui an monovolumul Peugeot 3008 a fost a opta cea mai bine vândută mașină pe piața din Hexagon, cu peste 16.600 de unități în primele patru luni ale acestui an.
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Miliardarul ucrainean Petro Poroșenko merge cu brandul de dulciuri Roshen la „kilometrul zerro” la shoppingului românesc, Bucur Obor. Magazinul monobrand se pregătește de CrăciunRetail & Agrobusiness · 14 noiembrie 2026
-
Zelenski dezvăluie o posibilă ofertă a SUA: Ucraina ar putea intra în NATO dacă renunță la Donbas. Președintele ucrainean spune că populația va decideEveniment · 14 noiembrie 2026