Dacia va mai avea un model electric, pe aceeași platformă cu Renault R5 și Nissan Micra
Grupul Renault, alături de Nissan și Mitsubishi din cadrul Alianței, pregătește o nouă serie de automobile electrice ca parte a strategiei până în 2030 iar aceasta include și Dacia. Deși nu au comunicat nimic legat de marca Dacia, nici la…
Grupul Renault, alături de Nissan și Mitsubishi din cadrul Alianței, pregătește o nouă serie de automobile electrice ca parte a strategiei până în 2030 iar aceasta include și Dacia.
Deși nu au comunicat nimic legat de marca Dacia, nici la nivel, global sau în România sau Franța, în cadrul prezentării logoul constructorului apare alături de cel al Renault, Nissan dar și Alpine – brandul sport al Renault – pentru prezentarea viitoarei platforme. Aceasta va permite începând cu anul 2024 reducerea cu 30% a costurilor iar din 2026 va reprezenta producția a peste 250.000 de mașini anual din cele patru mărci.
Miza o reprezintă nouă platformă tehnică CMF-BEV a Alianței care se va regăsi la modele precum viitorul Renault R5, care va înlocui actualul ZOE sau următorul Nissan Micra. Aceasta este și cea mai competitivă din punctul de vedere al grupului, deoarece va avea o autonomie de circa 400 km și va reduce costurile cu peste 30% față de actualul Renault ZOE.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026