Versiunea completă
Energie

Dafora câștigă un contract de 4,6 milioane de lei cu Romgaz

Compania de foraj Dafora Mediaș (simbol bursier DAFR), controlată de omul de afaceri Gheorghe Călburean, a semnat cu producătorul de gaze Romgaz (SNG) un contract de 4,6 mil. lei (aproximativ 1 mil. euro) pentru lucrări la o sondă din județul Sibiu

Mirela Turlan · 4 septembrie 2014 · 2 min de citit

Compania de foraj Dafora Mediaș (simbol bursier DAFR), controlată de omul de afaceri Gheorghe Călburean, a semnat cu producătorul de gaze Romgaz (SNG) un contract de 4,6 mil. lei (aproximativ 1 mil. euro) pentru lucrări la o sondă din județul Sibiu, potrivit unui anunț de atribuire publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).

Documentele din SEAP arată că pentru Dafora a concurat cu alți doi ofertanți pentru contract, într-o licitație deschisă în care criteriul de atribuire a fost prețul cel mai scăzut. Dafora a câștigat cu un preț cu 1,23% sub valoarea estimată a contractului. Sonda Romgaz se va situa în comuna Pauca din județul Sibiu, iar contractul presupune lucrări de foraj și probe de producție.

În primele șase luni ale anului, Dafora a raportat un profit net de 4,9 mil. lei (1,11 mil. euro), față de o pierdere de peste 10 mil. lei (2,27 mil. euro) în aceeași perioadă a anului anterior. Rezultatele au venit în contextul în care afacerile companiei au urcat cu 28% în perioada analizată, până la 115,9 mil. lei (26,3 mil. euro). Compania este controlată în proporție de 49,96% de Călburean și face parte, alături de constructorul de magistrale Condmag, din grupul Dafora.

Citește și