Versiunea completă
Auto & Transporturi

Daimler deschide o nouă hală pentru conducte de înaltă presiune la Cugir

Subsidiara Daimler, Star Transmission își continuă strategia de dezvoltare și a inaugurat azi o nouă unitate de producție în Cugir, județul Alba. Cei peste 150 de noi angajați vor produce, în spațiile de lucru perfect adaptate, conducte de înaltă presiune pentru motoarele pe benzină.

Bogdan Alecu · 18 august 2016 · 1 min de citit

Subsidiara Daimler, Star Transmission își continuă strategia de dezvoltare și a inaugurat azi o nouă unitate de producție în Cugir, județul Alba. Cei peste 150 de noi angajați vor produce, în spațiile de lucru perfect adaptate, conducte de înaltă presiune pentru motoarele pe benzină.

Noua hală de la Cugir are o suprafață de 4000 m2 și este destinată doar producției de conducte de înaltă presiune pentru motoarele pe benzină Mercedes Benz. Investiția totală se ridică la 13 milioane de euro, iar Star Transmission va fi furnizor unic al acestei componente la scară mondială. Linia de producție este parțial automatizată și aici se vor produce 17 tipuri diferite de conducte care vor fi montate ulterior pe 5 tipuri de motoare.

Conductele de înaltă presiune fac legătura între pompa de injecție și injector fără a avea pierderi de presiune. Acestea sunt solicitate intens în timpul funcționării, atât datorită presiunii ridicate a combustibilului, cât și datorită frecvenței mari a injecțiilor de combustibil.

Citește și