Dan Bădin, Deloitte: Fiscalitatea internațională, adaptată la era digitală

În urma căderii blocului comunist, acum mai bine de 30 ani, economia mondială și relațiile economice între țări au evoluat spectaculos, fiind susținute de globalizare și, în ultimii 20 de ani, de digitalizare. Companiile multinaționale, care operează în mai multe jurisdicții, au devenit din ce în ce mai puternice, multe din ele având venituri globale mai mari decât bugetele unor state medii, cum ar fi România.

Din cauza faptului că nu există un sistem fiscal global, ci doar legislații naționale și tratate între țări, multinaționalele au putut să folosească diferențele din legislațiile fiscale astfel încât să își reducă, la nivel global și perfect legal, nivelul taxelor. În urma crizei financiare din 2008-2009, care a pus presiune pe bugete, s-a pus în discuție tot mai acut problema echității în ceea ce privește taxarea acestor companii și de aceea au fost demarate discuții la nivelul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), girate de cele mai puternice economii ale lumii (G20), în scopul reformării fiscalității internaționale. Scopul reformei a fost de a crește veniturile din impozite ale statelor în contextul evoluțiilor din economia globală, inclusiv prin instituirea unui mod echitabil de împărțire a taxelor plătite de companiile multinaționale în statele în care acestea operează.

Deși au fost obținute o serie de acorduri în urma discuțiilor de la nivelul OCDE (pachetul BEPS), au rămas probleme majore nerezolvate, cea mai importantă fiind legată de taxarea economiei digitale. SUA nu a fost de acord cu propunerile discutate și, în lipsa unui acord, unele țări au început să introducă, unilateral, taxe digitale, care au dus la tensiuni în relația cu SUA și la contra-măsuri luate de aceasta din urmă cu privire, în principal, la importurile din țările ce au introdus taxa digitală.