Dan Dascăl, BT Asset Management: Bursele pot livra randamente mai mici anul viitor și este rezonabil să se întâmple așa. Sunt însă optimist – investițiile pot fi profitabile pe un orizont de timp suficient de lung
Acțiunile au înregistrat creșteri solide la nivel global în 2025, iar piețele emergente, precum cele din Europa Centrală și de Est, au înregistrat dinamici semnificative, cu performanțe puternice ale băncilor și sectorului utilităților, inclusiv la Bursa de Valori București; între…
Acțiunile au înregistrat creșteri solide la nivel global în 2025, iar piețele emergente, precum cele din Europa Centrală și de Est, au înregistrat dinamici semnificative, cu performanțe puternice ale băncilor și sectorului utilităților, inclusiv la Bursa de Valori București; între timp, în piețele dezvoltate, precum Statele Unite, au ieșit din nou în evidență companiile de tehnologie.
Totuși, investitorii ar trebui să își ajusteze așteptările pentru anul viitor, când creșterea economică globală se anunță mai moderată, spune Dan Dascăl, CEO al BT Asset Management, divizia de administrare de fonduri mutuale din cadrul grupului financiar Banca Transilvania (TLV).
„Nu mă aștept la evoluții semnificative în ultima parte a anului. Pentru următorul an ne putem aștepta și la randamente mai temperate decât cele din ultimii ani și este rezonabil să privim lucrurile în acest fel. După câțiva ani de creșteri susținute, piețele se mai temperează, probabil vor fi și perioade de volatilitate”, subliniază Dan Dascăl.
-
Nvidia, în căutare de succesor pentru Jensen Huang, cel care și-a dat demisia după 33 de ani la conducerea gigantului tehnologic american. Șeful Arm, Rene Haas, este pe lista favorițilorBusiness Internațional · 13 noiembrie 2026
-
Ar putea urma scăderi la pompă. Pentru prima dată de la începutul războiului din Iran, există mai mult petrol pe piața internațională decât cerere. „Semne timide de reechilibrare”Business Internațional · 13 noiembrie 2026
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026