Versiunea completă
Business Legal

Dan Manolescu, Camera Consultanților Fiscali: Fiscul și Inspecția Muncii au toate datele prin care pot verifica cine folosește abuziv contractele part-time și microîntreprinderile. Premiza că toți sunt hoți nu e corectă

Camera Consultanților Fiscali, organismul profesional care reprezintă interesele consultanților fiscali, vrea ca guvernul să elimine două prevederi adoptate recent: taxarea contractelor part-time la nivelul salariului minim pe economie (măsură aplicabilă de la 1 august 2021) și exceptarea serviciilor de consultanță fiscală de la regimul fiscal al microîntreprinderilor (de la 1 ianuarie 2022).

Corina Matei · 3 august 2022 · 2 min de citit

Camera Consultanților Fiscali a trimis guvernului o scrisoare prin care solicită eliminarea a două prevederi adoptate recent în proiectul de modificare a codului fiscal: taxarea contractelor part-time la nivelul salariului minim și scoaterea serviciilor de consultanță fiscală din regimul fiscal al microîntreprinderilor.

Camera Consultanților Fiscali, organismul profesional care reprezintă interesele consultanților fiscali, vrea ca guvernul să elimine două prevederi adoptate recent: taxarea contractelor part-time la nivelul salariului minim pe economie (măsură aplicabilă de la 1 august 2021) și exceptarea serviciilor de consultanță fiscală de la regimul fiscal al microîntreprinderilor (de la 1 ianuarie 2022).

„Fiscul și Inspecția Muncii au toate resursele prin care pot verifica cine folosește abuziv contactele part-time și microîntreprinderile. Nu a venit nimeni cu o analiză înainte să se ia aceste măsuri. Inspecția Muncii are Revisalul, softul cu contractele de muncă înregistrate pe bază de cod numeric personal, iar Fiscul are declarația 112, unde poate vedea venitul angajaților. În cazul microîntreprinderilor, Fiscul are declarația 394, care cumulează toate facturile primite și emise. ANAF poate selecta toate firmele care sunt microîntreprinderi și poate analiza această declarație: dacă o microîntreprindere are facturi emise către un singur client timp de 3 ani, iar clientul este fostul angajator al administratorului, atunci sunt semne destul de clare că un contract de muncă s-a transformat în contract de prestări servicii”, a spus Dan Manolescu, președintele Camerei Consultanților Fiscali.

Citește și