Daniel Anghel, Country Managing Partner PwC România: Cum relansăm economia și o pregătim pentru viitor? Dezvoltarea este o alegere, nu o întâmplare
România, alături de Vietnam și India, formează grupul de state care au impresionat, la nivel global, în ultimul deceniu cu performanțele economice. Au urcat spectaculos în clasamentul global al complexității economice și au înregistrat totodată creșteri ale PIB de peste…
România, alături de Vietnam și India, formează grupul de state care au impresionat, la nivel global, în ultimul deceniu cu performanțele economice. Au urcat spectaculos în clasamentul global al complexității economice și au înregistrat totodată creșteri ale PIB de peste 80%. Concluzia rezultă din analiza Indicelui Complexității Economice dezvoltat de Harvard University și ne dă o lecție importantă: creșterea puternică depinde de complexitatea economică, adică de o economie diversificată în domenii cu valoare mare.
Astfel, relansarea economică care este foarte necesară și de care se discută în aceste zile se poate realiza pornind de la aceste concluzii. Planurile de relansare economică implementate de România în ultimii ani au fost adesea generale și fără să aibă în vedere transformările majore pe care lumea le traversează, aduse în special de tehnologii. De exemplu, ediția din acest an a PwC CEO Survey arată că cei mai mulți lideri de companii se întreabă dacă reușesc să țină pasul cu acest avans pentru a-și păstra relevanța în viitor. Aceeași întrebare ar trebui să și-o pună și guvernele.
Ce înseamnă o economie complexă?
-
Bursă. Acțiunile Transelectrica se apreciau vineri cu peste 4%, la 101 lei, după ce compania a raportat pentru T3 un profit net de 255 mil. lei, față de o pierdere cu un an înainteBurse - Fonduri mutuale · 15 noiembrie 2026
-
ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Adrian Codirlașu, CFA România: Cred că vor fi taxe mai mari anul viitor, pentru că dispar banii din PNRR. Soluția e fiscală, nu monetară, prin reducerea cheltuielilorBurse - Fonduri mutuale · 15 noiembrie 2026
-
Un lanț românesc de cafenele a urcat pe locul 4 în Europa. 5 to go a pornit de la o cafenea de 12 metri pătrați și are acum peste 800ZF 24 · 15 noiembrie 2026