Versiunea completă
Business Legal

Daniel Anghel, PwC. Reversarea excepțiilor și scutirilor din Codul fiscal: A început numărătoarea inversă

Deși ne-am obișnuit în ultimul an ca veștile fiscale să vizeze amânări la plată, scutiri și chiar amnistii, nu ar trebui să ne surprindă intenția guvernului, asumată în documentul cu obiectivele din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR),…

Cristina Bellu · 24 mai 2021 · 2 min de citit

Deși ne-am obișnuit în ultimul an ca veștile fiscale să vizeze amânări la plată, scutiri și chiar amnistii, nu ar trebui să ne surprindă intenția guvernului, asumată în documentul cu obiectivele din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), transmis Comisiei Europene, de a elimina lacunele și distorsiunile din Codul fiscal pentru a identifica zone din care să obțină venituri bugetare.

Obiectivele de politică fiscală bugetară ale guvernului decurg din două mari necesități: pe de o parte de a realiza consolidarea fiscală, implicit de a spori încasările bugetare, iar pe de altă parte de a regla cadrul fiscal, afectat în ultimii ani de numeroase derogări care au subminat stabilitatea și transparența acestuia și au condus la o colectare a taxelor de la o bază tot mai restrânsă de contribuabili.

Diversele exceptări din ultimii ani fie că a fost vorba de impozitul pe profit, pe venit, de contribuții sociale ori TVA au fost acordate în general ad hoc, fără analize de impact pe termen mediu și lung, nu numai asupra bugetului, ci și a economiei în ansamblu. De analize post implementarea legislației, desigur, nici nu s-a mai pus problema. Or, ar trebui să avem aceeași măsură când judecăm politicile fiscale, și atunci când sunt introduse majorări sau taxe noi, dar și atunci când sunt eliminate sau diminuate.

Citește și