Daniel Dăianu, economist: Companiile de audit au nevoie la rândul lor de un control instituționalizat. Economistul spune că scandalul Wirecard ridică o serie de întrebări legate de activitatea de reglementare și supraveghere
Scandalul Wirecard, companie vedetă la bursa de la Frakfurt, implicată într-o fraudă uriașă, a ridicat o serie de întrebări legate de activitatea de reglementare și supraveghere în sectorul financiar, evidențiind nevoia ca auditarea să fie la rândul ei supusă unui control instituționalizat, a declarat economistul Daniel Dăianu.
Scandalul Wirecard, companie vedetă la bursa de la Frakfurt, implicată într-o fraudă uriașă, a ridicat o serie de întrebări legate de activitatea de reglementare și supraveghere în sectorul financiar, evidențiind nevoia ca auditarea să fie la rândul ei supusă unui control instituționalizat, a declarat economistul Daniel Dăianu.
Una dintre problemele majore ridicate de această fraudă vizează sectorul de audit, în condițiile în care Ernst&Young, una dintre cele mai mari firme de audit și consultanță, care a auditat Wirecard timp de 10 ani, nu a verificat timp de trei ani informații financiare cruciale legate de activitatea companiei.
„Nu trebuie să existe parte din piețele financiare (deci și fintech) care să nu fie reglementată și supravegheată, o relaxare a reglementării și supravegherii (cum vor unii) ar fi o eroare, auditarea are nevoie ea însăși de un control instituționalizat (nota bene: nu trebuie confundată o ajustare temporară a reglementărilor macroprudențiale ca răspuns la impactul economic al pandemiei cu o relaxare a regulilor în general)”, a comentat Dăianu. E&Y nu a verificat direct situația la o bancă din Singapore la care Wirecard susținea că deține până la 1 miliard de euro cash, o procedură de rutină despre care Financial Times scria în iunie că ar fi putut descoperi frauda contabilă de la grupul german de plăți. În schimb, EY s-ar fi bazat pe documente și capturi de ecran furnizate de o terță parte și Wirecard în sine. În acest context, Daniel Dăianu consideră că autoritatea europeană pentru piețele de capital (ESMA) trebuie să se implice mai mult în chestiunea auditării și, în general, în conduita companiilor financiare. Roxana Roșu
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026