Versiunea completă
Banci-Asigurari

Daniel Dăianu: „Naționalizarea financiară“ și un păcat fatal

Activele financiare au depășit de câteva ori nivelul PIB-ului în numeroase țări europene, cazurile Irlandei, Islandei, Ciprului fiind cele flagrante. Europa are și particularitatea, față de SUA, că depinde mult mai mult de bănci decât de piața de capital.

Bogdan Cojocaru · 26 martie 2013 · 3 min de citit

Activele financiare au depășit de câteva ori nivelul PIB-ului în numeroase țări europene, cazurile Irlandei, Islandei, Ciprului fiind cele flagrante. Europa are și particularitatea, față de SUA, că depinde mult mai mult de bănci decât de piața de capital. O corecție a suprafinancializării (la care m-am referit adesea în paginile ZF) este necesară, este în fapt inevitabilă. Așa s-a întâmplat și după Marea Depresiune din secolul trecut prin falimente în serie. Acum guverne și bănci centrale caută să evite un dezastru economic. Dar deleveragingul se produce lent. Suprafinancializării îi corespunde o supraîndatorare a sectorului privat, a gospodăriilor, a guvernelor.

În ZF din 25 martie Cristian Hostiuc vede o corecție a supra-financializării prin „naționalizare financiară„, care ar privi depozitele din bănci, mai ales cele mari. Această teză merită toată atenție, mai ales că pornește de la o constatare corectă: că există creanțe mult mai mari asupra sistemului decât resurse disponibile. Dar există probleme cu teza menționată, cum voi arăta mai jos.

O diminuare prin confiscare a depozitelor ar părea o cale de a aduce în echilibru active și pasive ale băncilor; acolo unde credite și plasamente neperformante sunt în volum mare ajustarea lor la valoarea de piață nu ar aduce automat banca în insolvență dacă simultan ar descrește pasive (depozite). Ai zice ca așa se evită eșecul în serie. Dar, cum afirmam în ZF din 22 martie făcând referire la episodul din Cipru, impozitarea tututor depozitelor este riscantă nu numai prin precedentul creat. Miezul problemei este acesta: a nu mai garanta depozitele oficial asigurate (deci nu ne referim la taxarea venitului din depozite la termen) poate duce la ieșire masivă de lichidități din bănci, la panică, care ar conduce la prăbușirea întregului sistem. Adică invităm necazul în casă! Nu întâmplător a fost adoptată în UE garantarea depozitelor de până la 100 000 euro după dispariția lui Lehman Brothers. Și BCE din iarna 2011/12 a adoptat conduita de împrumutator de ultimă instanță efectiv. Ce vreau să spun este că o tentativă de a ține pe linia de plutire finanțe publice și bilanțuri bancare prin confiscarea, fie și parțială, de depozite este o cale infernală. Vedem că în Cipru s-a renunțat la „taxarea„ depozitelor garantate. Și BCE este gata să intervină la nevoie.

Citește și