Daniel Gross, Penny, o companie cu afaceri de aproape 4 mld. lei: Pentru noi, 2020 a fost un an foarte bun, pe plus față de 2019 și peste anii anteriori ca evoluție. Ne așteaptă însă un 2021 dificil, cu multe necunoscute. Bugetul total de investiții în 20
În prezent avem 268 de magazine, însă până la finalul anului vom ajunge la 276 de unități, ceea ce înseamnă un total de 20 de deschideri. La polul opus, nu am închis niciun magazin.
♦ Anul trecut compania care operează magazinele Penny a avut afaceri de aproape 4 mld. lei, în creștere cu 15% față de 2018 ♦ Avansul a fost susținut atât de deschideri, cât și de o creștere a consumului și deci și a vânzărilor like for like ♦ Anul acesta discounterul a continuat să se extindă într-un ritm similar, cu 20 de magazine noi, operând totodată o serie de remodelări.
„În prezent avem 268 de magazine, însă până la finalul anului vom ajunge la 276 de unități, ceea ce înseamnă un total de 20 de deschideri. La polul opus, nu am închis niciun magazin. De când suntem pe piață nu am operat decât trei închideri – două magazine XXL și o unitate Penny în 2013. Noi nu închidem magazine decât după ce au fost lăsate să se maturizeze cinci ani, iar în prezent nu avem unități care să fi împlinit această vârstă și să fie pe minus“, spune Daniel Gross, executivul român care conduce businessul Penny în România.
Toate magazinele nou deschise de retailer sunt pe formatul nou, Penny Punct. De asemenea, magazinele deja existente sunt reconfigurate conform acestui standard. Procesul de remodelare a început în primăvară, iar la finalul lui 2020 vor fi circa 100 de unități pe acest format, atât nou-deschise, cât și remodelate. Bugetul de investiții pentru remodelare este de 22 mil. euro, pe când bugetul total de investiții al companiei este de 90 mil. euro în 2020. Până la finalul lui 2022 toate magazinele din rețeaua discounterului german ar urma să fie pe noul format.
-
Reff & Asociații - 20 de ani. Cum transformă AI viitorul avocaturii și ce rol va avea factorul uman în contextul provocărilor și oportunităților aduse de tehnologieBusiness Legal · 15 noiembrie 2026
-
Reff&Asociații, 20 de ani. Cum arată viitorul pieței de avocatură în epoca AI. „Marea oportunitate cu AI nu este să facem lucrurile mai repede, ci să facem lucruri pe care nu le-am mai făcut niciodată“Business Legal · 15 noiembrie 2026
-
Analiza de luni. Statul plătește pentru un bolnav cu cancer aproape 40.000 lei pe an. În total, 10 mld. lei din bugetul CNAS merg către programul național de oncologie pentru medicamente și tratamentePharma · 15 noiembrie 2026