Daniel Rogoz, CEO și cofondator, Kinderpedia: Lunile de pandemie ne-au adus un val de utilizatori fără precedent. Pandemia mai degrabă ne-a accelerat planurile
Daniel Rogoz, CEO și cofondator al platformei de educație digitală Kinderpedia, afirmă că lunile de pandemie au venit cu un număr crescut de utilizatori pentru platformă și cu o accelerare a planurilor de dezvoltare. ”Lunile de pandemie ne-au adus un…
Daniel Rogoz, CEO și cofondator al platformei de educație digitală Kinderpedia, afirmă că lunile de pandemie au venit cu un număr crescut de utilizatori pentru platformă și cu o accelerare a planurilor de dezvoltare.
”Lunile de pandemie ne-au adus un val de utilizatori fără precedent. Practic, am crescut de la 200 la 2.000 de școli și grădinițe înregistrate, în timp ce numărul de utilizatori a depășit în luna mai 100.000. Pandemia mai degrabă ne-a accelerat planurile, în sensul în care am lansat în zile, respectiv săptămâni, funcționalități pe care le aveam programate mai târziu în calendarul nostru de dezvoltare. Mă refer aici la predarea video la distanță, prin integrarea Zoom direct în Kinderpedia, și la modulul complet de teme”, a declarat Daniel Rogoz pentru revista Business Magazin.
În pandemia de COVID-19, Kinderpedia a semnat un protocol cu Ministerul Educației pentru a pune platforma la dispoziția școlilor publice.
-
Răsturnare de situație la Nvidia: Jensen Huang ia în calcul o revenire spectaculoasă la conducerea gigantului de 4.000 de miliarde de dolari, la doar câteva zile după demisie. Elon Musk îl susține, iar Silicon Valley pune presiune pe companieZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Top 5 cele mai citite știri din ZF în ultimele 24 de ore, 13.11.2026Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Evoluția vânzărilor de unt din retail în volum și valoare (2020-2025)Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026