De 12 ori au urcat acțiunile Chimcomplex în 2021, la 7,2 mld. lei capitalizare. Compania vrea să se transfere pe piața principală a BVB și să schimbe simbolul CHOB cu CRC
Acțiunile Chimcomplex Borzești (simbol bursier CHOB), cel mai mare combinat de produse chimice din România, cu două platforme la Onești și Râmnicu Vâlcea, au crescut cu 23% joi, la 23,6 lei/unitate, pe fondul unor tranzacții de 1,3 mil. lei, compania ajungând la o capitalizare de 7,2 mld. lei.

De la începutul anului, compania controlată indirect de omul de afaceri Ștefan Vuza a urcat la Bursa de Valori București cu 1.098%, adică a multiplicat banii investitorilor de peste 12 ori, în timp ce avansul din ultimul an este de 1.253%, adică o creștere de peste 13 ori, potrivit calculelor realizate de ZF.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026