De ce extrema dreaptă a pierdut cea mai bună șansă de a câștiga alegerile
Eșecul înregistrat de Frontul Național în turul doi al alegerilor regionale de duminică din Franța, acesta neînregistrând victorie în nicio regiune, scoate din discuție, cel puțin deocamdată, posibilitatea ca Marine Le Pen să devină președinte al Franței, relatează Bloomberg.
Alegerile regionale, cu rata scăzută de participare a votanților, și sistemul proporțional favorizează partide de genul Frontului Național, fapt ilustrat de rezultatele solide înregistrate de acest partid în primul tur. Totuși, în turul doi alegătorii de stânga și dreapta tradițională și-au unit forțele pentru a învinge la nivel național FN, un partid anti-UE, antiimigranți. Frontul Național promisese o victorie istorică după ce condusese după primul tur în șase din 13 regiuni ale Franței, cu șanse puternice de a câștiga în trei din ele: Provence-Alpes-Cote d’Azur, Nord-Pas-de-Calais și Alsace-Lorraine. Partidul Socialist a reacționat retrăgându-și candidații din regiunile respective și cerând susținătorilor săi să voteze pentru republicani, care au câștigat în toate cele trei regiuni. Situația anunță ceea ce s-ar putea întâmpla la alegerile prezidențiale din 2017.
Marine Le Pen a încercat să sporească atractivitatea Frontului Național prin renunțarea la retorica rasistă și anti-semită a tatălui său Jean-Marie. Această strategie, combinată cu un accent constant pe economia în stagnare a Franței și șomajul record al țării, a ajutat partidul să obțină un număr record de voturi în primul tur.
Totuși, majoritatea francezilor se opun în continuare apelurilor acesteia în sensul renunțării la euro și reinstituirii granițelor naționale, cât și comentariilor acesteia privitoare la pericolele imigrației.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026