Decizia CCR cu privire la uninominal, luată cu unanimitate de voturi
Decizia Curții Constituționale a României (CCR) cu privire la Legea uninominalului pur, prin care aceasta a fost declarată neconstituțională, a fost luată cu unanimitate de voturi, informează CCR, într-un comunicat remis, miercuri, agenției MEDIAFAX.

În privința hotărârii privind modificarea Legii învățământului în legătură cu patrimoniul universităților particulare, prin care aceasta a fost declarată, de asemenea, neconstituțională, CCR precizează că decizia a fost luată cu majoritate de voturi.
Curtea Constituțională a decis, miercuri, că Legea uninominalului pur este neconstituțională.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026