Deficitul sistemului de pensii publice explodează după reducerea CAS: -21 mld. lei în 2017
Deficitul sistemului de pensii publice va ajunge în 2017 la aproximativ 21 mld. de lei (circa 2,7% din PIB) în urma reducerii contribuțiilor de asigurări sociale (CAS) cu 5 puncte procentuale la angajatori, nivelul fiind de 21 de ori mai mare decât în 2008.
„Reducerea CAS va avea un impact semnificativ asupra poziției financiare a sistemului de pensii publice. În prezent, aceasta este una foarte precară, caracterizată de un deficit structural consistent, cheltuielile bugetare cu pensiile fiind nesustenabile în raport cu contribuțiile încasate“, consideră Consiliul Fiscal.
Bugetul de pensii are deja un deficit mare, care este „acoperit“ în fiecare an de subvenții acordate de la bugetul de stat. Analiștii economici au avertizat de nenumărate ori că aceasta este o problemă gravă a economiei și societății românești.
Problema deficitului la fondul de pensii este greu de rezolvat în condițiile în care numărul de pensionari (de circa 5,4 milioane de persoane) îl depășește pe cel al salariaților (de 4,4 milioane de persoane) care cotizează lunar procente semnificative din salariu pentru a alimenta bugetul de pensii. Raportul dintre numărul de contributori și numărul de pensionari este subunitar în România, fiind al doilea cel mai nefavorabil din Uniunea Europeană, după Danemarca. Mai mult, considerând și efectele procesului de îmbătrânire a populației, îngrijorările deja existente privind sustenabilitatea pe termen mediu și lung a sistemului de pensii publice sunt de natură să se agraveze, atenționează Consiliul Fiscal.
-
Răsturnare de situație la Nvidia: Jensen Huang ia în calcul o revenire spectaculoasă la conducerea gigantului de 4.000 de miliarde de dolari, la doar câteva zile după demisie. Elon Musk îl susține, iar Silicon Valley pune presiune pe companieZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Top 5 cele mai citite știri din ZF în ultimele 24 de ore, 13.11.2026Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Evoluția vânzărilor de unt din retail în volum și valoare (2020-2025)Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026