Deputații vor avea și săptămâna viitoare program de lucru în teritoriu
Biroul Permanent al Camerei a stabilit că programul de lucru al deputaților va include activitate în circumscripțiile electorale și săptămâna viitoare, în afară de ziua de luni, care este liberă legal, fiind a doua zi de Rusalii, a precizat, marți, secretarul acestui for legislativ Georgian Pop.
Biroul Permanent al Camerei a stabilit că programul de lucru al deputaților va include activitate în circumscripțiile electorale și săptămâna viitoare, în afară de ziua de luni, care este liberă legal, fiind a doua zi de Rusalii, a precizat, marți, secretarul acestui for legislativ Georgian Pop.
“Săptămâna aceasta avem program activitate în cirscumscripțiile electorale, iar săptămâna viitoare, luni, e o zi liberă legal – Rusaliile – și în rest activitate în circumscripțiile electorale”, a spus Georgian Pop.
Potrivit lui Georgian Pop, vor fi anumite comisii care vor lucra săptămâna viitoare, cum ar fi Comisia juridică – aceasta trebuie să-și găsească un program propriu pentru a finaliza o serie de rapoarte până la ședința comună din 12 iunie – sau Comisia de industrii și Comisia economică.
-
ZF Real Estate by Storia. Cum poți să schimbi viața dintre blocuri? Alexandru Belenyi, BAAB: „Nu construim orașul de la zero, doar facem mici ajustări, dar foarte importanteEveniment · 15 noiembrie 2026
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026