Versiunea completă
Burse - Fonduri mutuale

Deschiderea de astăzi. Alexandra Smedoiu, CFA România: Mă aștept la rezultate bune sau cel puțin neutre din zona companiilor de utilități, de construcții sau din segmentul financiar

Alexandra Smedoiu, vicepre­ședintele asociației analiștilor financiari CFA România și partener al Deloitte Ro­mânia, se așteapă ca societățile listate să publice rezultate financiare seme­striale chiar dacă nu cu creșteri spectaculoase, cel puțin fără declinuri abrupte și spune că are așteptări pozitive în privința companiilor de utilități, din construcții sau a celor din domeniul financiar.

Ștefan Stan · 27 iulie 2020 · 2 min de citit

OMV Petrom este programată să publice miercuri raportul semestrial. ♦ Sezonul raportărilor financiare a fost deschis de TeraPlast Bistrița.

Alexandra Smedoiu, vicepre­ședintele asociației analiștilor financiari CFA România și partener al Deloitte Ro­mânia, se așteapă ca societățile listate să publice rezultate financiare seme­striale chiar dacă nu cu creșteri spectaculoase, cel puțin fără declinuri abrupte și spune că are așteptări pozitive în privința companiilor de utilități, din construcții sau a celor din domeniul financiar.

„Știrile din economia reală au fost pozitive în ultima lună, prin urmare este de așteptat ca societățile să posteze rezultate chiar dacă nu au creșteri spectaculoase, cel puțin fără declinuri abrupte. Mă aștept la vești bune sau cel puțin neutre din zona companiilor de utilități, din zona de construcții, din segmentul financiar. Sunt domenii în care nu am avut știri negative spec­taculoase în perioada poststare de urgență, deci nu mă aștept la surprize pe această parte. De asemenea, investi­to­rii cred că se vor orienta și spre in­dus­trii care vor plăti dividende mai bune.

Citește și