Deschiderea de astăzi la Bursă. Adrian Tănase, CEO al BVB: 2023, un an foarte bun privind totalul investitorilor. În momentul în care condițiile se normalizează, vom regăsi volumul de listări din 2021
Anul trecut a adus evoluții semnificative pe piața românească de capital, de la listarea istorică a Hidroelectrica (H2O) și dinamicile indicilor la creșterile consistente înregistrate de fondurile de investiții și numărul de investitori prezenți la Bursa de Valori București, de aproape trei ori mai mare decât nivelul din 2019, spune Adrian Tănase, director general al BVB, invitat la ZF Deschidere…
Anul trecut a adus evoluții semnificative pe piața românească de capital, de la listarea istorică a Hidroelectrica (H2O) și dinamicile indicilor la creșterile consistente înregistrate de fondurile de investiții și numărul de investitori prezenți la Bursa de Valori București, de aproape trei ori mai mare decât nivelul din 2019, spune Adrian Tănase, director general al BVB, invitat la ZF Deschiderea de Astăzi.
„Anul 2023 a fost un an foarte bun și din punct de vedere al numărului de investitori, care și-a continuat trendul foarte puternic de creștere. Am ajuns la 170.000 de conturi deschise, mai mult decât o triplare față de sfârșitul anului 2019. Pe partea de listări, în afară de Hidroelectrica, cea mai mare listare care s-a întâmplat vreodată la BVB, a mai fost doar una“, explică Adrian Tănase, referindu-se la debutul realizat la începutul anului trecut de asigurătorul Millenium Insurance Broker (MIB).
Totuși, lichiditatea medie zilnică de la BVB a ajuns la o valoare istorică de 154 de milioane de lei în 2023, luând în calcul toate instrumentele financiare disponibile la tranzacționare, precum acțiuni, obligațiuni, structurate, unități de fond, marcându-se astfel o creștere de 62% față de anul precedent. Din această sumă, circa 100 de milioane de lei reprezintă valoarea tranzacțiilor cu acțiuni.
-
La multi ani! ZF 28 de ani - de la un ziar „serios, dar nu plictisitor”, la un univers media care a crescut împreună cu cei despre care scrie zi de ziZF 28 de Ani · 15 noiembrie 2026
-
Ediția 16 noiembrie 2026 epaperZF Print · 15 noiembrie 2026
-
Criza din industria europeană a bicicletelor face tot mai multe victimeRetail & Agrobusiness · 15 noiembrie 2026