Versiunea completă
Turism & Hoteluri

Dezvoltarea turismului balnear este dependentă de curajul investitorilor. „Costurile investițiilor sunt foarte mari, iar recuperarea banilor se face pe termen lung“

Turismul balnear este unul dintre segmentele pieței turistice locale cu cel mai mare potențial, însă dezvoltarea sa depinde doar de curajul investitorilor care vor să își asume proiecte cu costuri ridicate, fiind dispuși să își recupereze investiția pe termen lung.

Miruna Diaconu · 17 ianuarie 2024 · 1 min de citit

♦ În România există peste 20 de stațiuni balneare și principala problemă a acestora este reprezentată de infrastructura hotelieră prinsă în timp, unde nu s-au mai făcut investiții chiar și de zeci de ani.

Turismul balnear este unul dintre segmentele pieței turistice locale cu cel mai mare potențial, însă dezvoltarea sa depinde doar de curajul investitorilor care vor să își asume proiecte cu costuri ridicate, fiind dispuși să își recupereze investiția pe termen lung.

Multe dintre stațiunile balneare au rămas parcă prinse în timp, cu clădiri construite încă din perioada comunistă, unde nu s-au mai făcut investiții de ani. Cu toate acestea, câțiva investitori au pornit proiecte de renovare sau de construcție a unor hoteluri sau centre balneare, însă numărul acestora este mult prea mic pentru a se vedea o schimbare reală la nivelul pieței.

Citește și