Versiunea completă
Business Construct

Dezvoltatorii imobiliari au cumpărat în ultimii doi ani și jumătate terenuri de 720 milioane euro în București, nivel aproape dublu față de perioada 2017-2019. ” Terenurile destinate investițiilor rezidențiale vor rămâne cele mai căutate în viitor”

Dezvoltatorii au cumpărat în ultimii doi ani și jumătate (2020 - S1 2022) terenuri în valoare totală de 720 milioane euro în București, nivel aproape dublu față de perioada 2017 - 2019, fapt ce demonstrează apetitul pentru noi proiecte imobiliare,…

Roxana Dumitru Rosu - Mediafax · 28 septembrie 2022 · 1 min de citit

Dezvoltatorii au cumpărat în ultimii doi ani și jumătate (2020 – S1 2022) terenuri în valoare totală de 720 milioane euro în București, nivel aproape dublu față de perioada 2017 – 2019, fapt ce demonstrează apetitul pentru noi proiecte imobiliare, chiar și în contextul crizei sanitare și a unor presiuni inflaționiste puternice, potrivit datelor companiei de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.

Cei mai activi dezvoltatori din punct de vedere al achiziției de terenuri au fost cei prezenți pe segmentul rezidențial, planurile acestora vizând construcția a peste 30.000 de locuințe pe terenurile achiziționate.

De asemenea, jucatorii de pe piața industrială și logistică au finalizat tranzacții de terenuri cu o suprafață totală de peste 1,2 milioane de metri pătrați în aceeași perioadă, pretabile pentru dezvoltarea a mai mult de 500.000 de metri pătrați de spații industriale.

Citește și