Versiunea completă
Business Construct

Dezvoltatorii imobiliari pregătesc 9 clădiri noi de birouri pentru 2021 pentru 24.000 de corporatiști

Nouă proiecte de birouri, fiecare cu cel puțin 9.000 mp, vor fi livrate în 2021, potrivit datelor consultanților imo­bi­liari. Cea mai mare clădire livrată în acest an va fi prima fază din proiectul One Cotroceni Park, construită în zona Ră­zoare de One United, iar inaugurarea va avea loc la un an de la deschiderea traficului pe noua linie de metrou către Drumul Taberei.

Corina Matei · 14 februarie 2021 · 2 min de citit

Nouă proiecte de birouri, fiecare cu cel puțin 9.000 mp, vor fi livrate în 2021, potrivit datelor consultanților imo­bi­liari. Cea mai mare clădire livrată în acest an va fi prima fază din proiectul One Cotroceni Park, construită în zona Ră­zoare de One United, iar inaugurarea va avea loc la un an de la deschiderea traficului pe noua linie de metrou către Drumul Taberei.

Calea Victoriei este zona care va atrage două dintre ce­le nouă proiecte din acest an – Matei Millo Offices dez­vol­tat de Forte Partners, la care se va adăuga și Dacia One, pro­iect dezvoltat de Atenor care va include și reabilitarea fos­tului ca­zino de la intersecția cu bdul Dacia. Mai mult, tot pe Calea Victoriei Forte mai construiește birourile Tandem, iar cei de la Hagag au finalizat lucrările la H Victoriei 109, fostul sediu Petrom.

Cele mai importante proiecte de birouri aflate în con­struc­ție sunt One Cotroceni Park, J8 Office Park, Global­worth Square, U Center, Miro Offices, Țiriac Tower, Dacia One, Millo Offices, @Expo sau Sema London & Oslo, dez­vol­ta­torii având semnate contracte de preînchiriere pentru circa 60% din spații, în ciuda pandemiei care a afectat piața de bi­ro­uri în ultimul an. „Rata de neocupare a spațiilor de birouri din București se situa la nivelul de 12,5% la finalul lui 2020 și ne așteptăm să rămână în jurul acestei valori pe parcursul anu­lui curent, în funcție bineînțeles și de evoluția situației me­dicale și de deciziile de business adoptate atât de dezvoltatori cât și de chiriași“, a spus Andrei Ianculescu, head of project management în cadrul Cushman & Wakefield Echinox.

Citește și