Dezvoltatorul imobiliar Certion vrea să vândă partiții imobiliare în cadrul proiectelor de lux construite, ca posibilitate de investiții
Compania Certion, care dezvoltă proiecte imobiliare pe litoral și în zona montană, lansează în piață partițiile imobiliare, concept inițiat în Statele Unite ale Americii la începutul anilor 90, și care se referă la deținerea unei proprietăți împreună cu alți co-proprietari.…
Compania Certion, care dezvoltă proiecte imobiliare pe litoral și în zona montană, lansează în piață partițiile imobiliare, concept inițiat în Statele Unite ale Americii la începutul anilor 90, și care se referă la deținerea unei proprietăți împreună cu alți co-proprietari.
„Zona proprietăților de lux este una exclusivistă. Practic, până recent, doar investitorii mari puteau avea acces la astfel de proprietăți. Prin apariția partițiilor imobiliare de lux, aceste proprietăți devin disponibile unui număr mai mare de co-investitori”, spune Cătălin Scripcaru, CEO & Președinte CERTION.
Potrivit acestuia, accesul pe piața proprietăților de lux este posibil chiar și atunci când capitalul disponibil este insuficient sau nu se dorește alocarea unei sumei mari într-o singură proprietate.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026