Dezvoltatorul imobiliar Redport și Dan Șucu, proprietarul Mobexpert, au demarat lucrările proiectului rezidențial Vitality Est din zona Pantelimon, o investiție de 50 mil. euro, care va cuprinde peste 500 de locuințe: Indiferent de problemele prin care tr
Redport, unul dintre principalii dezvoltatori imobiliari din București, a demarat, alături de Dan Șucu, fondatorul Mobexpert, lucrările pentru proiectul rezidențial Vitality Est din zona Pantelimon. Investiția se ridică la 50 mil. euro, iar proiectul va cuprinde peste 500 de locuințe.
♦ Proiectul rezidențial va fi construit în trei faze pe un teren de 27.000 mp, aflat lângă parcul Pantelimon și lacul Pantelimon ♦ Prețurile încep de la 80.000 de euro pentru studiouri și ajung până la aproximativ 150.000 de euro pentru apartamentele de trei camere ♦ Prima fază va fi finalizată anul viitor, în timp ce următoarele două au termen de livrare 2027, respectiv 2028.
Redport, unul dintre principalii dezvoltatori imobiliari din București, a demarat, alături de Dan Șucu, fondatorul Mobexpert, lucrările pentru proiectul rezidențial Vitality Est din zona Pantelimon. Investiția se ridică la 50 mil. euro, iar proiectul va cuprinde peste 500 de locuințe.
„Ceea ce vedeți aici e un statement pe care îl facem cu toții ca oameni de afaceri. Indiferent de problemele prin care trecem – fiscale, nefiscale -, noi avem încredere în a investi, avem încredere în țara noastră, avem încredere în posibilitatea de a face mai bine în fiecare zi. Este evident că în momentul de față există o oarecare temere pe partea de investiții, dar nu poți fi om de afaceri dacă nu ești optimist. Optimismul trebuie să fie lucrul care să ne călăuzească“, a spus Dan Șucu, fondatorul Mobexpert și acționar în proiectul Vitality Est. El a fost prezent, marți, 15 iulie, la evenimentul care anunța demararea lucrărilor pentru noul proiect rezidențial, precum și inaugurarea showroomului Vitality Est, aflat în incinta magazinului Mobexpert din Pantelimon.
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Miliardarul ucrainean Petro Poroșenko merge cu brandul de dulciuri Roshen la „kilometrul zerro” la shoppingului românesc, Bucur Obor. Magazinul monobrand se pregătește de CrăciunRetail & Agrobusiness · 14 noiembrie 2026