Dezvoltatorul local de jocuri pentru PC-uri Amber Studio își extinde activitatea prin două noi companii
Compania locală Amber Studio, specializată în dezvoltarea de jocuri pentru PC-uri și dispozitive mobile, își extinde activitatea prin înființarea a două noi firme - Carbon și Lorraine, după ce în decurs de aproape trei ani a reușit să ajungă la afaceri anuale de aproape 20 milioane lei și la peste 200 de angajați într-o piață dominată de multinaționale.
„Creștem și ne transformăm în permanență. Iar aceasta nu doar datorită viziunii strategice pe care Amber o are la nivelul industriei dezvoltatoare de jocuri, dar și a gândurilor legate de punerea în valoare, în cadrul studioului, a principalului capital pe care îl avem, oamenii creativi“, a declarat Dragoș Hâncu, directorul general al Amber Studio.
Compania a început anul acesta un nou proiect, numit Carbon, acesta fiind practic un incubator de jocuri prin intermediul căruia dezvoltatorii de jocuri independenți din regiune să se poată dezvolta astfel încât să crească și industria de profil.
„Ideea Carbon a fost gândită de către oameni ai Amber iar studioul a susținut-o, transformând-o într-o companie de sine stătătoare și care, în doar câteva luni de la lansare, are sub contract deja două titluri și este în negociere cu alte companii independente din Europa Centrală și de Est“, a precizat Hâncu.
-
Top 5 cele mai citite știri din ZF în ultimele 24 de ore, 13.11.2026Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Evoluția vânzărilor de unt din retail în volum și valoare (2020-2025)Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Cota de piață a principalilor jucători din piața untului (2025Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026