Dezvoltatorul P3 numește trei noi manageri în poziții-cheie
Dezvoltatorul logistic P3 își întărește echipa din România prin numirea Cristinei Pop în funcția de head of asset management.
Dezvoltatorul logistic P3 își întărește echipa din România prin numirea Cristinei Pop în funcția de head of asset management. Aceasta se va ocupa de managementul administrativ, financiar și operațional al celor 305.000 metri pătrați ai P3 Bucharest, cel mai mare parc logistic din România.
Cu o experiență de nouă ani în sectorul imobiliar logistic local și având cunoștințe solide în managementul și închirierea proprietăților industriale, Cristina Pop și-a început cariera la Valad Asset Management în 2008, ulterior ocupând timp de patru ani funcția de head of industrial agency în cadrul Jones Lang LaSalle (JLL). De asemenea, P3 a internalizat serviciile de property management prin numirea Monicăi Andrei în funcția de head of property management.
Roxana Buga s-a alăturat și ea echipei P3 în funcția de property management accountant. P3 deține în parcul logistic P3 București 305.000 metri pătrați de spații logistice dispuși în 11 depozite. Recent, P3 a finalizat construcția a trei noi clădiri în P3 Bucharest Park și are în plan continuarea extinderii atât în parcul din Capitală, cât și în zonele de centru și de vest ale României.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026