Dimitrios Goranitis, Deloitte: Cel mai mare risc pentru macro-economie nu este recesiunea iminentă, ci prăbușirea monedei euro și a Uniunii Europene

La zece ani de la criza financiară, Uniunea Europeană demonstrează că a învățat foarte puțin despre cum să acționezi împreună și să iei măsuri paneuropene de combatere a crizei și de susținere a economiei. Negocierile lungi dintre marile economii din sud versus cele din nord, cu Banca Centrală Europeană (BCE) prinsă la mijloc într-o poziție incomodă, nu numai că nu contribuie la sustenabilitatea economiei europene per ansamblu, ci alimentează, exact ca în criza precedentă, apetitul speculativ al piețelor pentru datoriile publice ale economiilor care reprezintă verigile slabe ale Uniunii. Totuși, de data aceasta, UE nu este chemată să salveze o economie mică, precum cea a Greciei, ci pe cea de a treia și respectiv a patra dintre cele mai mari economii ale sale, Italia și Spania, care reprezintă aproximativ 3,5 trilioane de euro din PIB-ul său.

Cum blocajul cauzat de pandemie pare să fie abia la mijlocul primului val, experții se străduiesc să-i înțeleagă impactul economic și durata, în timp ce FMI estimează că efectele asupra economiei vor fi comparabile cu cele ale Celui de-al Doilea Război Mondial. În ciuda recentei crize financiare din UE, care a dus la o criză politică și existențială, în care scenariul predominant era Grexit-ul, iar rezultatul neașteptat s-a dovedit a fi Brexit-ul, statele membre au recurs din nou la strategii naționale de management al crizei și de redresare economică, iar instituțiile europene încearcă în zadar să-și demonstreze existența.

Statele membre nordice resping ideea euro-obligațiunilor – care ar presupune un mecanism de mutualizare a datoriei prin punerea împreună a datoriilor naționale și emiterea în comun a unor obligațiuni – și au refuzat propunerea BCE de a înființa o bancă de active toxice la nivelul Uniunii Europene, care să gestioneze un al doilea val de credite neperformante. În timpul crizei financiare din ultima decadă, un mesaj similar din partea UE a generat scânteia care a împins piețele de capital să facă speculații privind datoria publică a țărilor cu economii mai vulnerabile și a creat în sudul Europei o criză financiară extinsă, care s-a transformat într-o amenințare a înseși existenței monedei unice europene și chiar a fundației Uniunii Europene. Rezultatul a fost planul de salvare a Greciei, în urma căruia PIB-ul țării a scăzut cu 30%, situație comparabilă doar cu economiile falimentare precum cea a Libiei și a Siriei, iar datoria statului a ajuns la aproape 200% din PIB, nivel care, după cum s-a văzut, nu era nici viabil, nici gestionabil.