Dinu Bumbăcea, PwC România: Trebuie să ne concentrăm pe proiectele care au șanse mari de reușită în energie pentru că este extrem de greu de recuperat decalajul pe fonduri europene de până acum
„Pe baza unui raport recent emis de Banca Mondială investiția necesară pentru a asigura o tranziție sau decarbonizare a producției de energie este de 356 de miliarde de dolari până în 2050 în cazul României“, a spus Dinu Bumbăcea, country managing partner, advisory leader, PwC România, în cea mai nouă ediție a conferinței ZF Energie.
♦ În prag de an hiperelectoral, România trebuie să se concentreze pe proiectele care au cele mai mari șanse de realizare în vederea atragerii banilor din PNRR sau Fondul de Modernizare pentru segmentul energetic având în vedere decalajele de până acum și termenele foarte strânse pentru finalizarea investițiilor ♦ Dar ceea ce trebuie să înțeleagă piața locală este că în ciuda sumelor mari puse la dispoziție prin finanțări europene, ele sunt doar o mică parte din necesarul de investiții de care România are nevoie în tranziția sa energetică.
„Pe baza unui raport recent emis de Banca Mondială investiția necesară pentru a asigura o tranziție sau decarbonizare a producției de energie este de 356 de miliarde de dolari până în 2050 în cazul României“, a spus Dinu Bumbăcea, country managing partner, advisory leader, PwC România, în cea mai nouă ediție a conferinței ZF Energie. Potrivit Băncii Mondiale, România are nevoie de investiții substantiale pentru tranziția verde a întregii economii, necesarul fiind estimat la aproximativ 3% din PIB-ul cumulat până în 2050, respectiv 356 miliarde dolari, alocați în sectoarele cheie pentru decarbonizare – energie electrică, clădiri și transporturi, arată cel mai recent raport de țară privind clima și dezvoltarea (RTCD). În plus, pentru adaptarea la schimbările climatice ar putea fi nevoie de investiții de încă 160 miliarde dolari (1,3% din PIB-ul cumulativ).
„Deși finanțarea publică (inclusiv din fonduri UE) va juca un rol critic, România se confruntă cu constrângeri fiscale substanțiale, iar stimularea investițiilor verzi din sectorul privat va fi esențială. Având un spațiu fiscal redus, va fi critic să se impulsioneze investițiile private verzi prin semnale la nivel de prețuri care să direcționeze investitorii către sectoare și tehnologii mai curate“, se arată în raport.
-
ZF Real Estate by Storia. Cum poți să schimbi viața dintre blocuri? Alexandru Belenyi, BAAB: „Nu construim orașul de la zero, doar facem mici ajustări, dar foarte importanteEveniment · 15 noiembrie 2026
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026