Directorii juridici: Este important ca echiparea liderilor de business să se facă cu competențe juridice. Experții în drept de business din privat trebuie consultați în elaborarea legilor
Directorii juridici ai unora dintre cele mai mari companii cu prezență în România, care au participat la evenimentul Reff & Asociații - Deloitte Legal – ZF „Ce înseamnă a fi avocat de business, dar și director juridic într-o companie mare și cum a evoluat această profesie în ultimii 15 ani?“, au spus că liderii de organizații trebuie să aibă competențe juridice, iar specialiștii în drept de busin…
Directorii juridici ai unora dintre cele mai mari companii cu prezență în România, care au participat la evenimentul Reff & Asociații – Deloitte Legal – ZF „Ce înseamnă a fi avocat de business, dar și director juridic într-o companie mare și cum a evoluat această profesie în ultimii 15 ani?“, au spus că liderii de organizații trebuie să aibă competențe juridice, iar specialiștii în drept de business ar trebui consultați pentru elaborarea legilor.
„Indiferent că vorbim de expansiune teritorială sau alte dezvoltări ale unei companii, este important ca echiparea liderilor unor organizații să fie făcută cu competențe juridice. Această echipare dictează dimensiunea unei expansiuni și ritmul acestui proces“, a spus, în cadrul evenimentului, Cristian Stroe, legal manager IKEA South East Europe, Grupul IKEA. Livia Dumitrescu, general counsel și chief compliance officer la Telekom Romania Communications, a vorbit, în cadrul evenimentului, despre aportul pe care ar trebui să îl aducă un expert privat în drept de business procesului de elaborare a legislației relevante.
„Noi, general counsel sau echivalent, trebuie să avem o contribuție, să țesem împreună acele reglementări, altfel nu va fi înțeles nici de către reglementator.“
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026