Cu o disciplină fiscală strictă, statele supraîndatorate de la periferia zonei euro au ajuns să se împrumute de pe piețe la fel de ieftin ca elita economică. Italia, Grecia și Spania au devenit adăpost în calea furtunilor. Investitorii au de unde alege. S

Italia Giorgiei Meloni nu a fost îndrăgită de la bun început de piețe. Politiciana populistă și de extremă dreapta a ajuns să ocupe funcția de premier cu promi­siuni populiste care ar fi umflat prea mult bugetul. Apoi a încercat implementarea unor măsuri fiscale considerate antibusiness pentru că ținteau profiturile în exces, dar a cedat în fața presiunilor companiilor. Au rămas însă presiunile pentru reducerea poverii fiscale care apasă pe clasa de mijloc.

Aceste lucruri s-au reflectat în costurile de finanțare de pe piața de obligațiuni ale Italiei. În 2023, când băncile centrale se luptau cu inflația record ducând dobânzile cât mai sus, yieldurile obligațiunilor italiene cu scadența la zece ani tatonau cota de 5%, cea mai ridicată de după criza datoriilor suverane euro­pene din 2012. Se spunea că planurile bugetare ale guvenului italian sunt iresponsabile – cheltuieli de zeci de miliarde de euro pentru ajutarea gospodăriilor și afacerilor paralizate de prețurile prea mari ale energiei și tăieri de taxe pentru stimularea creș­terii economice.

Se vorbea de teamă prin­tre investitori și se atrăgea aten­ția că Italia este unul dintre cele mai îndatorate state din zona euro. Italia era încă văzută ca o economie de la periferia zonei euro. Însă în doar câțiva ani unele lucruri s-au schimbat dramatic. Săptămâna trecută yieldurile obligațiunilor cu scadența la cinci ani ale Franței le-au depășit pe cele ale obligațiunilor similare italiene, ceea ce nu s-a întâmplat din 2005, potrivit Bloomberg.