Discounterul german de modă Kik merge în patru centre comerciale Winmarkt în 2018
Discounterul german de modă Kik, unul dintre cele mai puternice cinci branduri de profil din Cehia și Ungaria, care a intrat pe piața locală la finalul lunii septembrie cu primul magazin deschis în incinta centrului comercial Prima Shops Oradea, anunță…
Discounterul german de modă Kik, unul dintre cele mai puternice cinci branduri de profil din Cehia și Ungaria, care a intrat pe piața locală la finalul lunii septembrie cu primul magazin deschis în incinta centrului comercial Prima Shops Oradea, anunță deschiderea celui de-al doilea magazin din România, în centrul comercial Winmarkt din Piatra Neamț, printr-o investiție de peste 150.000 de euro.
„Situat la etajul al treilea al centrului comercial Winmarkt, magazinul se întinde pe o suprafață construită de 650 mp, iar investiția totală a fost de peste 150.000 de euro”, a spus Raluca Hartmann, directorul general al KiK România.
Pentru anul în curs, Kik are ca obectiv extinderea pe plan local prin deschiderea mai multor magazine, compania vizând orașele Botoșani, Sighetu Marmației, iar în rețeaua Winmarkt – la Brăila, Vaslui și Râmnicu Vâlcea.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026