Disperarea îi împinge pe greci să-l abordeze pe cel mai mare expert în defaulturi suverane
În formula explozivă a crizei grecești au apărut două elemente care, dacă nu sunt manevrate cu grijă, pot cataliza procesul de dezintegrare a zonei euro: euroscepticii finlandezi, unii dintre cei mai hotărâți critici ai Greciei, și Lee C. Buchheit, avocatul care a intermediat cea mai mare restructurare a unei datorii suverane din istorie și un semn al disperării, dar și al speranței, pentru greci.
Între timp, datele băncii centrale a Greciei sugerează că retragerile de capital din economia supraîndatorată au ajuns la proporții fără precedent. În cele șase luni încheiate în martie, din Grecia au ieșit 62 mld. euro, echivalentul unui sfert din PIB-ul țării, scrie Bloomberg.
În urmă cu câteva zile, ministrul grec de finanțe Yanis Varoufakis a avut o întrevedere cu avocatul american Lee C. Buchheit, un specialist în datorii suverane pe care Grecia l-ar putea recomanda oricărui stat european care vrea s-o urmeze spre default, potrivit The New York Times. Întâlnirea a trecut aproape neobservată, poate din cauza tăvălugului de discuții și reuniuni la cel mai înalt nivel prin care se duce războiul voințelor dintre Atena și țările sale creditoare.
Spaima „vulturilor“
-
Bursă. Acțiunile Transelectrica se apreciau vineri cu peste 4%, la 101 lei, după ce compania a raportat pentru T3 un profit net de 255 mil. lei, față de o pierdere cu un an înainteBurse - Fonduri mutuale · 15 noiembrie 2026
-
ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Adrian Codirlașu, CFA România: Cred că vor fi taxe mai mari anul viitor, pentru că dispar banii din PNRR. Soluția e fiscală, nu monetară, prin reducerea cheltuielilorBurse - Fonduri mutuale · 15 noiembrie 2026
-
Un lanț românesc de cafenele a urcat pe locul 4 în Europa. 5 to go a pornit de la o cafenea de 12 metri pătrați și are acum peste 800ZF 24 · 15 noiembrie 2026