Distribuitori cosmetice. Parfumul de creștere persistă sau se evaporă?
Marii retaileri specializați din industria de cosmetică și parfumerie au raportat anul trecut creșteri importante de vânzări, avansurile depășind de regulă 20% și mergând chiar și până la aproape 100%, dovadă că în pofida contextului inflaționist, apetitul românilor pentru produsele de înfrumusețare a rămas unul ridicat.
Când vine vorba de producători și distribuitori însă, cifrele aferente vânzărilor din 2022 spun o altă poveste. Mai exact, evoluțiile sunt contrastante, iar creșterile – atunci când ele există – sunt mai „domoale”.
În ceea ce-i privește pe marii jucători din domeniu, este de remarcat creșterea de 20% a vânzărilor L’Oreal, companie care astfel și-a consolidat poziția de lider în piață. Tot pe plus au fost și afacerile unei alte companii străine Sarantis, care la fel ca L’Oreal, nu are decât import și distribuție, mai exact nu are producție locală. Singurul nume autohton în top cinci este Farmec, care este de altfel și singura companie care produce în România. Afacerile grupului clujean au crescut timid anul trecut, ajungând la un pas de 300 mil. lei. La polul opus, Avon – companie de vânzări directe – este pe minus, vânzările continuându-și declinul început acum câțiva ani.
1 mld. euro cheltuie anual românii pe produse de îngrijire, de machiaj și parfumerie, piața locală fiind subdezvoltată prin comparație cu altele din Europa și chiar din regiune.
-
Răsturnare de situație la Nvidia: Jensen Huang ia în calcul o revenire spectaculoasă la conducerea gigantului de 4.000 de miliarde de dolari, la doar câteva zile după demisie. Elon Musk îl susține, iar Silicon Valley pune presiune pe companieZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Top 5 cele mai citite știri din ZF în ultimele 24 de ore, 13.11.2026Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Evoluția vânzărilor de unt din retail în volum și valoare (2020-2025)Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026