Distribuitorul și producătorul de materiale de construcții Damila din Vâlcea, controlat de antreprenorul Remus Daniel Nițu, ia 20 mil. lei de la ING pentru capital de lucru și investiții
ING Bank România a acordat un credit de 20 milioane de lei companiei Damila din Vâlcea, distribuitor și producător de materiale de construcții controlat de antreprenorul Remus Daniel Nițu, fondurile urmând să fie utilizate pentru finanțarea capitalului de lucru și pentru investiții, potrivit datelor transmise într-un comunicat de reprezentanții ING.
ING Bank România a acordat un credit de 20 milioane de lei companiei Damila din Vâlcea, distribuitor și producător de materiale de construcții controlat de antreprenorul Remus Daniel Nițu, fondurile urmând să fie utilizate pentru finanțarea capitalului de lucru și pentru investiții, potrivit datelor transmise într-un comunicat de reprezentanții ING.
„Anul 2020 a fost atipic, iar companiile mici și mijlocii, cu precădere, au dat dovadă de un nivel ridicat de agilitate și reziliență. Pandemia a adus și schimbări semnificative în comportamentul consumatorilor, iar unele sectoare au înregistrat creșteri neașteptate, printre care și cel de construcții și amenajare a locuinței, în contextul în care timpul petrecut acasă a crescut considerabil. Prin împrumutul acordat, ne bucurăm să sprijinim în continuare dezvoltarea companiei Damila și să le oferim soluțiile pentru a-și atinge obiectivele ambițioase de creștere”, spune Luana Sorescu, Head of Clients pentru divizia de Business Banking, în cadrul ING Bank România.
Damila deține o fabrică de țiglă metalică în județul Vâlcea, unde produce sub brandul Rodach, dar și mai multe linii de producție de plasă sudată și de fier fasonat, una dintre ele aflându-se în București. Pe lângă producție, Damila are și o rețea de magazine distribuitoare de materiale de construcții, dintre care șase în județul Vâlcea, la care se adaugă unul în Craiova și un depozit în București.
-
Au fost considerați de neînlocuit la conducerea celor mai mari companii din lume. Până când n-au mai fost. Ce s-a întâmplat cu Apple, Uber și Renault după ce și-au pierdut liderii care le-au construit succesul și ce urmează la Nvidia după plecarea lui Jensen Huang, care a zguduie gigantul AIEveniment · 13 noiembrie 2026
-
PENNY deschide magazin în locul unuia dintre cele mai cunoscute cluburi istorice din București. În același spațiu a funcționat și Mega Image, dar a închisRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026
-
Cursa pentru angajare: cine conduce clasamentul aplicărilor pe platformele de recrutare și care sunt cele mai căutate joburi în funcție de generațieZF Gen Z · 13 noiembrie 2026