Distribuitorul de țigări Punctual Comimpex și-a bugetat afaceri de 810 mil. lei pentru 2021, plus 11%. Distribuitorul clujean se numără printre cele mai mari 30 de companii controlate de antreprenori români
Punctual Comimpex din Cluj-Napoca, o afacere activă în domeniul distribuției de țigări (99% din business), cafea și cartele telefonice deținută de antreprenorul Vasile Mureșan, estimează pentru acest an o cifră de afaceri de 810 mil. lei (166,3 mil. euro), în creștere cu 11% față de anul trecut, potrivit calculelor ZF efectuate pe baza datelor transmise de companie.
Punctual Comimpex din Cluj-Napoca, o afacere activă în domeniul distribuției de țigări (99% din business), cafea și cartele telefonice deținută de antreprenorul Vasile Mureșan, estimează pentru acest an o cifră de afaceri de 810 mil. lei (166,3 mil. euro), în creștere cu 11% față de anul trecut, potrivit calculelor ZF efectuate pe baza datelor transmise de companie. Punctual Comimpex a raportat pentru 2020 o cifră de afaceri de 731,6 mil. lei (151,8 mil. euro), mai mult cu 14% față de anul anterior. Distribuitorul clujean se numără printre cele mai mari 30 de companii controlate de antreprenori români, potrivit clasamentului realizat de ZF.
„Cifra de afaceri bugetată pentru acest an se bazează pe creșterea preconizată a prețului țigărilor aferentă anului 2021, precum și pe reglementarea pieței vânzărilor cu amănuntul, prin racordarea caselor de marcat la sistemul ANAF“, a declarat pentru ZF Transilvania Vasile Mureșan, administratorul companiei Punctual Comimpex.
Mureșan a spus că pandemia nu a influențat semnificativ afacerea Punctual Comimpex, volumul fizic de vânzări fiind aproximativ același ca și în 2019. Problemele au fost și sunt încă cauzate de întârzieri la recuperarea soldurilor din piață, unde a crescut durata de încasare a debitelor, potrivit antreprenorului clujean.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026